Păsări domestice: căutăm umbrele lor și rezolvăm sarcini de neuroeducație
Păsări domestice. Două mâini, două spirale este o fișă de lucru interesantă pentru preșcolari, elevii clasei pregătitoare și copiii cu cerințe educaționale speciale (CES). Sarcina vizează dezvoltarea interacțiunii interemisferice, fiind utilă pentru dezvoltarea atenției și îmbogățirea vocabularului. Copilul identifică imaginea colorată și umbra pasării (găină, rață, gâscă, bibilică, prepeliță), iar ulterior trasează simultan cu ambele mâini pe spirale. Această activitate dezvoltă concentrarea, ajută la activarea proceselor de gândire și a coordonării vizuo-motorii, contribuind la formarea de noi conexiuni neuronale și la funcționarea coordonată a ambelor emisfere cerebrale. Materialul este creat pentru a sprijini părinții, cadrele didactice, educatorii, învățătorii, terapeuții și logopezii în activitățile de acasă, la școală sau în centrele de educație incluzivă.
| Evaluează publicația | |
| Număr de descărcări | 30 |