Introducere în lumea păsărilor migratoare
Viața păsărilor migratoare este o fișă de lucru pentru copiii de peste 4 ani, care vizează familiarizarea cu păsările migratoare și modul de viață al acestora. Fișa cuprinde 3 activități, în care copilul identifică și încercuiește păsările migratoare, colorează locul de iernat, precum și trasează cărările care îi vor conduce pe graur și pe barză către hrana lor. Realizând această activitate, preșcolarul își dezvoltă memoria, gândirea, atenția, coordonarea motorie, precum și motricitatea fină. Materialul este util educatorilor din grădinițe, cadrelor didactice din centrele de dezvoltare, pentru copii și părinți, în organizarea unor activități interesante.
| Evaluează publicația | |
| Număr de descărcări | 297 |