Evaluează publicația

Joc didactic de toamnă cu pietre Marble pentru copii începând cu vârsta de 2 ani

Joc didactic de toamnă cu pietre Marble pentru copii începând cu vârsta de 2 ani

„Prinde frunza” este un șablon pentru realizarea unui joc didactic cu pietre Marble, destinat dezvoltării atenției vizuale, motricității fine, coordonării vizuo-motorii, imaginației spațiale, preciziei mișcărilor mâinilor, orientării în pagină, precum și formării noțiunilor matematice, mai exact, abilitatea de a compara obiectele după mărime (mare/mic). Activitatea presupune prinderea frunzulițelor mici de către copil (acoperirea acestora cu pietre plate sau cu alte materiale mărunte aflate la îndemână). Utilizarea materialului senzorial în cadrul acestei activități stimulează cunoașterea prin simțuri, contribuie la integrarea senzorială și influențează pozitiv starea emoțională a copilului. Fișa este creată pentru a veni în ajutorul părinților, educatorilor și cadrelor didactice specializate în lucrul cu copiii de vârstă timpurie (2-3 ani) și copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), pentru activități desfășurate acasă, în instituțiile de învățământ preșcolar și în centrele de dezvoltare pentru copii.

Evaluează publicația
5.00
(1 evaluare)
Număr de descărcări 223